Eu nu iubesc urmările fatale,
De viață eu nicicând nu obosesc.
Al anului nu-mi place orice anotimp,
Când cântece de voie bună nu mai cânt.
Eu nu iubesc cinismul rece, sfidător,
Nu cred în paroxism admirator.
Când pe la spate cineva mă urmărește
Și pe furiș scrisorile-mi citește.

Eu nu iubesc măsuri pe jumătate,
Să fiu în convorbire brusc oprit.
Eu nu iubesc când trag cu gloanțe-n spate,
Și nici în frunte dacă ești țintit.
Urăsc bârfitul reprodus, versificat,
Al ezitării vierme, al onorării ghimpe ascuțit,
Sau numai în răspăr să fiu mereu luat,
Sau scrâșnetul de sticlă sub cuțit.

Eu nu iubesc pe cei sătui și plini de sine,
Mai bine-i dacă frâna nu-ți mai ține.
Mă supăr când cuvântul „cinste” e uitat
Dar calomniatorul este onorat.
Și când privesc zdrobite aripi,
Atunci sunt dur și nu zadarnic:
Eu, violența cum și neputința niciodată n-am iubit,
Doar sufăr mult că pe Hristos l-au răstignit.

Nu mă iubesc pe mine însumi când sunt laș,
Și nu suport când bat pe cel nevinovat.
Să mi se bage-n al meu suflet eu nu las,
Nici nu permit să fiu în el scuipat.
Eu nu iubesc maneguri și arene unde sunt
De-un milion bancnote-schimbate în mărunt,-
Chiar dacă-n lume mari schimbări vor fi
Nicicând eu toate acestea nu voi îndrăgi.