Dacă-ți poți ține firea când toți din jurul tău
Și-o pierd pe-a lor, spunându-ți că tu ești vinovat;
Dacă te-ncrezi în tine când ei se îndoiesc,
Fiind îngăduitori cu propriul lor păcat;
Dacă poți aștepta, neostenind de asta,
Sau, fiind condus de ele - să nu oferi minciuni,
Ori, fiind urât de alții, să nu cedezi tu urii,
Să nu arăți prea candid, nici prea-nțelept să suni;

Și dacă poți visa - nestăpânit de vise,
Dacă, putând gândi, nu-ți faci din gânduri țel,
Dacă poți întâlni Triumful și Dezastrul
Și impostura lor să o tratezi la fel;
Și de poți îndura s-auzi cum adevăru-ți
E-ntors de hoți, să-ntindă capcane pentru proști,
Sau să privești cum sparte-ți sunt lucrurile toate
Și cu unealtă veche din nou să construiești;

Dacă poți strânge-un pumn cu tot ce-ai câștigat,
Să-l joci apoi cu totul la roata de noroc,
Și-apoi să pierzi,și iarăși să te așezi la start,
Dar nesuflând o vorbă cât ai pierdut în joc;
Dacă mai poți să faci ca inima și nervii
Să te slujească încă și după ce-ai pierdut,
Să nu te dai bătut când e pustiu în tine
Și când numai Voința îți e ca la-nceput.

Dacă mai poți vorbi mulțimii cu virtute,
Ori să te plimbi cu regii - păstrându-te firesc,
Dacă nu te rănesc dușmani sau scumpi prieteni,
Dacă toți cred în tine...nu mult, ci omenesc...
Și dacă mai poți umple neiertătoarea clipă
Cu șaizeci de sclipiri din ochi de Dumnezeu,
Atunci e-al tău Pământul cu tot ce îl cuprinde,
Și - ce e mai presus - ești OM, băiatul meu!