agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
|
||||||
agonia Empfohlene Texte
■ Schneller Wandel
Romanian Spell-Checker Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-04-20 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von George Mira
E-acesta cel de fiecare clipă
oraș al meu și pâinea mea de toate aceste zile ce se scurg în pripă și nopți prelungi în care-ascult cum bate sub căptușită pleoapa mea cu zgură lumina lui, culorile-n șuvoaie, un puls mai rar și mie pe măsură ce mă cuprinde-n propria lui bătaie, un schimb secret de bucurii, noptatec răspuns îmbrățișărilor diurne când mi se lasă ochilor ostatic, acestor două-adânci și negre urne ce se golesc văzându-l de cenușă și dulce timp petrec cu el sub ziduri, și stăruie-n plăceri din ușă-n ușă, și-i mângâie pereții supți de riduri și rănile și cerul tras în schele și câte-un smoc din loc în loc de iarbă crescut din mila unui pumn de stele, acestor ochi ce s-au deprins să-i soarbă din mers câte-o fereastră, câte-o casă, din el să bea, din el să se hrănească, s-asculte frunze cum încep să-i iasă și mierlele cum prind să se-nmulțească în el, acestor ochi, acestor sute de ochi ai mei ce-i mângâie tărâmul, acestor pași ce-nvață să-i sărute în mers ușori ca frunza caldarâmul. [din volumul „Risipă de iubire”, Ed. Albatros, București, 1976]
|
||||||||
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | |||||||||
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik