Fășii cernite de văzduh, o, Nori,
Necontenit călătoriți în zare,
În schimbătoarea voastră-nfiripare
Voi rămâneți aceiași călători.

În tot vă regăsesc, năluci fugare,
Și peste noi tronați biruitori,
Voi sunteți suflete de luptători
Și-a dorului eternă întrupare.

...Și de cădeți cu rodul unei ploi
Sau cu-a zăpezii albă risipire,
Sunteți avântul către forme noi.

Spre voi se-nalță-ntreaga-ne iubire,
Căci în a voastră fugă și-nnoire
O, Norilor, ne recunoaștem noi.

1916