(...)

Ce mai simt și ce mai văd?
Felinarul mai palpită.
O stradelă ruginită,
Cu nume de logofăt.

Arcul buzelor l-ating,
E a câta întâlnire?
Seara serilor, paing,
Țese-n jur un fir subțire.

În genunche s-au lăsat
Magii: case, felinare...
Arcul buzei luminat
Arde ca o taină mare.

*

Și era de marchizet
Bluza mea cu floricele,
Cinci semințe-ntr-un cornet,
Ochii verzi, sprâncene rele.

Ne opream la simigiu,
Aveam pofte mari și fruste.
Trupul meu pierea de viu
Sub privirile-ți înguste.

Ne topeam și înviam.
Somnambulic, între case,
Și odată, într-un geam,
Tot amurgul sângerase.

*

Nici Tristan, nici Abélard,
aveai haruri de zlătar,
de zlătar cu glas de smoală
care bagă fete-n boală,

de tâlhar cu ochi de Crist,
schimbă smârcu-n ametist.
La chip tainic, galeÈ™, crunt
iscă iezere-n străfund...

(...)

Ochii tăi de apă verde,
(apă verde lumea toată,
străveziu transfigurată),
clipa mea în ei se pierde.

Ce-a fost pondere dispare
sub un clopot de extaze.
Trupul, lung fior de raze,
taie unda sclipitoare.

Vise, vise de Rusalcă,
mucegai în clare tente.
Foi de-argint înmoaie, salcă,
în fluide elemente.

(...)

Cerul s-a făcut ca absintul
și ochii tăi s-au făcut ca absintul,
ora s-a făcut de absint, amară și verde.
Lăcuste, cai pregătiți de război,
poartă pe cap cunună de aur
și fețele lor sunt fețe-omenești.
Vine apocalipsul.
Am văzut fețele lor,
am intrat în păduri mutilate.
Între noi crește o lume de fum,
nimic nu mai este,
e ca și cum...

*

Vezi ce ușor se sparge romanța
ca o coajă de ou translucidă.
Pentru noi nu mai e nici o firidă
nici o criptă albă de var
nici o groapă comună.