agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Denken ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-08 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Midrigan Mihai
Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul
Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și-a mea chemare e-n veci fără ecou! Dar morții înălțară obrajii lor de ceară, Spre sfânta lui fantomă ce-atât au adorat, Și lacrimi de iubire picându-le, strigară: Isuse blând, stăpâne, fii binecuvântat! Așa-i cântau în noapte virginile-n uimire; Șoptea și Magdalena: Fii binecuvântat! Căci moartea ne-a fost dulce în visul de iubire Pe care a ta vorbă în noi l-a semănat! Martirii chiar în circuri zâmbeau cu nepăsare, Sub gura sângerată a leilor flămânzi, Și moartea fioroasă li se părea scăpare Când se gândeau la glasul și ochii lui cei blânzi. Și toți îngenuncheară: apostolul și magul, Și regele și sclavul, cel bun ca și cel rău, Și toți strigau: O, Doamne! pe când sporea șiragul, Mărire ție, veșnic slăvim numele tău! Prin cerul gol trec albe divinele-ți himere, Și crucea ta e farul în haosul perfid. Mărire ție! pentru sublima mângâiere, C-ai fulgerat nădejdea în ochii ce se-nchid! Și dacă azi vro lume, în negurile mute, Lipsită de credință spre moarte se înclină, Aruncă-ți de pe frunte lințoliul, și du-te Să-i porți spre mântuire minciuna ta divină!
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | ![]() | |||||||
![]() |
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik