Plictisit de mine
Am fugit în cer
Am văzut o stea
Albă de eter.

Și encefalul meu
Prins de-o inocentă
Rază, o hrănea
Ca printr-o placentă.

Am văzut pe Alfa
Cald și plin de vise
Scoase din iubirea-mi
Care îl trezise.

Cum trecea Saturn
Prin eternități
Plin de ale mele
Mari perversități.

Sângele-mi pătat
Negru și venos
Bursufla matricea
Unui astru roÈ™.

Din această pungă
Doldora de crimă
Germina în ceruri
Raza lui senină.

Astfel la un pol
Ca-ntr-o mare plasă
Capul meu intra
Într-o nebuloasă.

Iar la celalt pol
În ghețoasa beznă
ÃŽm vecii intra
Ureiasca-mi gleznă.

ÃŽntristat strigam
Cu un glas de fier
Pretutindeni eu:
“Dați-mi cer, cer, cer!“

Vrui atunci să văd
Tot întregul eu
Și m-am cufundat
În adâncul meu.

Am văzut în nas
Parcuri cu-asfodele,
Întâlnii în ochi
Miile de stele

Care scânteiau
Ca într-un ochean
ÃŽn urechi vuia
Milenaru-ocean,

Fluiera hai-hui
Un zefir din flaut,
Nu sunt nicăieri
În zadar mă caut.

ÃŽntristat strigam
Cu un glas de leu
“Pretutindeni cer
Unde-s eu, eu, eu?“