Atâta sfântă curăție

Atâta sfântă curăție mă îmbrăca în strai de crin,
atunci când am văzut întâie
lumina cerului senin,
atunci când am văzut întâie
lumina cerului senin!

...Dar, mai târziu, viața toată prin greșuri multe m-a purtat,
iar haina albă și curată
mi s-a-nvechit și s-a-ntinat,
iar haina albă și curată
mi s-a-nvechit și s-a-ntinat.

Când, în genunchi, gândesc cu jale la anii dragi de oarecând,
curg lacrimile mele vale
și inima mi-o frâng gemând,
curg lacrimile mele vale
și inima mi-o frâng gemând.

O, Dumnezeul meu, ai milă, apleacă-mă sub Crucea Ta,
cu pocăința cea umilă
și plânsul pentru viața mea;
cu pocăința cea umilă
și plânsul pentru viața mea!

Căci plânsul pocăinței poate grăbi dumnezeiescul har,
ce spală orișice păcate
și îndulcește-orice amar,
ce spală orișice păcate
și îndulcește-orice amar.

Și fă, apoi, urmându-Þi Þie, să fiu un credincios umil
și dă-mi iar sfânta curăție
din vremea când eram copil...
și dă-mi iar sfânta curăție
din vremea când eram copil!