Pe hîrca-ntregii omeniri
Amorul stă proptit!
Și cu sălbatice rînjiri
Din tronul învechit,

Suflă baloane de săpun
Ce urcă în văzduh
Pentru-a îmbina lumea într-un
Molatic duh.

Globul gingaș și luminos
Se-nalță-n zbor
Sfărîmă sufletul duios
Și visător.

Aud gemînd această hîrcă
În plîns înăbușit:
“- Jocul acesta de năpîrcă,
Nu are un sfîrșit?

Pentru că-mprăștie în cer
Cumplită gura ta,
Monstru-asasin, chiar al meu creier
Și sînge, carnea mea!”