agonia
deutsch

v3
 

agonia.net | Richtlinien | Mission Kontakt | Konto erstellen
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Weitere Texte dieses Autors


Übersetzung dieses Textes
0

 Kommentare der Mitglieder


print e-mail
Leser: 6373 .



Tamara
gedicht [ ]
Traducere de Virgil Teodorescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
von [Lermontov_Mihail ]

2009-08-17  | [Text in der Originalsprache: romana]    |  Veröffentlicht von Bot Eugen Iulian



În văgăuna unde sapă,
Orb Terekul, în Darial,
Se înalță, ieșind din apă,
Un turn străvechi, pe surul mal.

Tamara, mândra-mpărăteasă,
În turnul `nalt și strâmt trăia,
Ca heruvimii de frumoasă
Vicleană ca un demon, rea.

De rătăceai pe-acel coclaur -
În ceața nopților târzii,
O luminiță ca de aur
Te-ademenea spre turn să vii.

Și al Tamarei glas, de farmec,
De patimă-ncărcat și dor,
Îl subjuga prin întunerec,
Pe-ntâmplătorul călător.

Păstoru`, ostașul, negustorul,
Veneau la glasul zânei, toți.
Și după ce sărea zăvorul
Dădeau de-un eunuc la porți.

În pat de puf, cum se cuvine,
În haina de brocard și fir,
Cu două cupe-alături, pline,
Ea-l aștepta pe musafir.

Îl săruta și-apoi, fierbinte,
Îl cuprindea de mii de ori.
Ciudate, tainice cuvinte
Se auzeau din noapte-n zori.

De parcă-n turn o ceată mare
De fete și flăcăi nunteau,
Ori parcă, după-o-nmormântare,
În jurul mesei, ospătau.

Dar când lumina dimineții
Cădea pe culmile de stânci,
Cu umbre se-nveleau pereții
Și iar era tăcere-atunci.

La Darial, în văgăună,
Doar Terekul mai tulbura
Tăcerea peste tot stăpână,
Învolburându-și apa grea.

Mâna un leș, în graba mare,
Un om de dragoste răpus.
La geam albea ceva, în zare.
"Adio!" se-auzea de sus.

Și-atât de gingaș despărțirea
Suna în dulcele ei glas,
Că parcă-ți da din nou iubirea
Pierdută, luându-și bun rămas.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst poezii
poezii
poezii  Suche  Agonia.Net  

Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net

E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!