Nedespărțiți de ani întregi,
Părtași de-aceeași soartă,
Cerșetoresc doi bieți moșnegi
La catedrală-n poartă.

Munciți de-același gînd dușman
Și lacomi, răi de gură,
Același mizerabil ban
Le dă prilej de ură...

Ci unul s-a plătit de bir:
S-a dus la el acasă-
Un colÈ› uitat de cimitir,
De cel rămas nu-i pasă?

Acesta poartă-acu stingher
A vieții grea osîndă,
Și-ntinde, amorțit de ger,
O mînă tremurîndă...

Se simte-așa străin, neavînd
Cu cine să se certe...
Doar murmură din cînd în cînd,
" Eh, Dumnezeu să-l ierte!"