Uite, cîntă ciocîrlia!

Pură ca entelehia
din sămînță și din muguri,
te ridică, vino, Lia!
Să se vadă sîni ca struguri.

Să se vadă ce se poate
printre gene. Iacă-n
rariște - un umăr, spate,
cum e albul de mesteacăn.

Boarea verii, ochi de soare,
au un drept să te dezbrace.
Taina de la subțioare
vreau să știu cum se mai face.

Te arată și coboară
unde nu-i adîncă matca.
Lîngă coapsa lină, goală,
să întinerească apa.

Că-i bătrînă-n rîu stihia
și visează tinerețe.
Uite, cîntă, ciocîrlia,
lia-lia, lia-lia.