Am încercat să o spun și altă dată: față de viața asta
de zi cu zi a unui autor de literatură, opera lui este
echivalentă cu o "moarte". Este adică, viața lui
povestită, așezată mai ales sub semnul Începutului-și- Sfîrșitului și nu sub al devenirii.

Creatorul-simbol din balada "Meșterul Manole"
are nevoie de-o moarte concretă (adincă de-un Sfîrșit-Început)pentru a-și putea încheia opera, pentru
a putea pune capăt neînghegării ei blestemate. Iar
terminarea operei îl pune în situația de a găsi un sfîrșit
vieții sale aici.

O existență(semn al eului auctorial) zidită în
poveste(operă) elibereză de devenire o altă existență
(eul biografic). O eliberează spre templul vieții de apoi,
Metaforic, în blada "Meșterul Manole" stă ascunsă
o întreagă mistică a creației.

Cînd poemul tău e gata "mori" înainte să "mori".

Trăiești în Sfîrșit după ce ai trăit mai ales în devenire,
după ce ai trăit mai mult aparent.


(preluată din "Caiet de citire
și de caligrafie" (ed.Vinea, 2003)