agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
|
||||||
agonia Empfohlene Texte
■ zeit der chimären
Romanian Spell-Checker Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-26 | [Text in der Originalsprache: romana] | Veröffentlicht von Corneliu Traian Atanasiu I Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede sîngeriu prin pîclă deasă. Pe-o stîncă șade Lucifer cu aripi de liliac, cu ochii luminoși de fosfor. Privește neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere. LUCIFER Nu s-aude-n larg decît mișcarea Pămîntului prin lume. Cu aripile sprijinite-n pietre aștept de-un veac aici. Cînd am urcat cărarea părea că duc în spate-o cruce grea, și spini ce atîrnau în aer mă-nțepau pe frunte. Dacă semnele nu mint călcîiele îmi odihnesc pe stîncile spînzurătorilor. SPIRITUL PÃMÎNTULUI o voce din adînc Cu nouri grei de păcură m-am învălit și c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi în care ferecat păzeam adîncul lumii. De-acum îmi sînt stăpîn și pribegind prin cosmice vîltori într-un avînt de flacări voi înfrînge stavila ce mă desparte de tărie. Din veci mă arde-același gînd: să fii pămînt – și totuși să lucești ca stea! Mă bate-n piept al mării val, s-apropie izbînda mea. LUCIFER Din cînd în cînd din scoica ta de lut te-aud Duh cîrtitor, cum blestemi omenescul neastîmpăr făr’ de spor. SPIRITUL PÃMÎNTULUI O clipă i-am crezut arhangheli în spadă și-n privire crunți cu suflete ca niște munți. În al nădejdii zbor le-am dat ogorul meu, ca să-l ridice-n cer, și doar cu stîrvuri m-am ales pe urma lor. LUCIFER Din adîncimea ta te plîngi că-n bine ei au fost pitici, din înălțimea mea regret că-n rău au fost cam tot așa de mici. SPIRITUL PÃMÎNTULUI Aș vrea din mare să stîrnesc un vînt, în lună să le spulber țintirimele și urnele de scrum adăpostite în pămînt. LUCIFER Tace Un fulger luminează întreg orizontul. Către cer: De-un veac tot stau aici. Stăpîne, poți începe: morții ne așteaptă! O vorbă de le zici, spre Tine se-ndreaptă răsărind din neguri, răsărind din stepe. Stăpîne poți începe! Alt fulger. Întunericul crește, ochii lui Lucifer luminează ca două stele gemene. După un răstimp apare Adam. Suie cărarea și ajuns în vîrful Golgotei suflă în bucium în cele patru părți ale lumii. Un al treilea fulger. II Un cimitir cu cruci de lemn. Întuneric de amurg. Vîntul vîjîie prin plopii din fața unei clopotnițe și mișcă din cînd în cînd clopotul. S-apropie spiritul – alburiu, străveziu, astral – al Pustnicului. Trece printre cruci. SPIRITUL PUSTNICULUI Speriat de-nțelepciunea caldă, plină de ispite, ce mi-o șoptea-n urechi frumusețea lumilor – am căutat deșertul. M-am ascuns în scorburi de leproși ori vizuini înguste, și numai faguri proaspeți mi-au fost hrana și lăcuste. Vînturi de nisip mi-au ars peoapele-nroșite și vulturi galbeni s-adunau cunună-n jurul meu ca-n preajma unui stîrv. De lungi mătănii mi s-au îgroșat genunchii la fel cu ai cămilelor ce zac pe așternut de piatră. Și ani și ani – statornic – trupul mi l-am biciuit cu rîsul și ocara tuturor sălbaticelor mele gînduri aspre ca de foc. S-aude dangătul ruginit al clopotului. Nici vii, nici morți. Un vînt pustiu dă pinteni clopotului greu ce-a mai rămas în turn. Pe cine-ar mai putea să cheme? Au răsărit de prin morminte trupurile reci ca primăvara mugurii din ramuri și numai eu colind din cimitir în cimitir și nicăieri nu-mi aflu oasele împrăștiate ca florile de prun, curate, albe în noroi. Se-apropie de-un mormînt, îi smulge cu putere crucea de lemn și privește cercetător înăuntru. Rînd pe rînd scoate și celelalte cruci. La unul dintre morminte cade în genunchi și scurmă cu mîinile în iarbă. Pămîntule, dă-mi trupul înapoi, Pămîntule tîlhar, de ce mi l-ai furat, de ce mi l-ai ascuns în sînul tău de sloi? De l-am hulit a fost al meu: dă-mi trupul, trupul înapoi! III În spațiul nespațial al cerului. Nouri. Lucifer stă tăcut în lumină, roșu ca de foc și ascultă. VEȘNICUL nevăzut Eu sînt marea și izvorul și sînt bun, Eu sînt marea și izvorul și sînt drept. CORUL CELOR BUNI ascunși în lumină Mantaua bolții largi Tu o purtai pe umeri, noi ne țineam cu mîinile de cer cum prunci neștiutori se țin de haina mumelor pe drum. Și ne rugam: Stăpîne blînd, nu ne uita! Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri și surîzînd ne chemi la dreapta Ta. OSÎNDIÞII în întuneric Parc-am păși pe capete de șerpi, vîrtejuri de pucioasă – măzărichea iadului – ne-ncolăcesc picioarele. Prăpăstiile scuipă-n calea noastră șuier de năpîrci. În hohot dracii de pe muchi ne-ntîmpină cu flori de spînz și mătrăgună, stupi de viespi în plete ni s-adună. Pe nouri vine sipritul rătăcitor al Pustnicului și privește-ntrebător spre Lucifer. S-aude: TEOLOGUL nevăzut Ca nentrecut inițiat în lucrurile sfinte am fost numit de lume doctor invincibilis. Azi intru-n turma celor drepți. O singură-ndoială mă mai chinuie în cleștele-i de fer, sînt îngrijat de soarta, o, Lucifer! Răspunde-mi, ți s-a dat sau nu și ție putința mîntuirii? N-aș vrea să cad în erezie. LUCIFER O, mare-i cumințenia cerească cea de veci, ce bine a știut s-aleagă oile dintre berbeci. Către teolog: De teamă să nu cazi în erezie – fără ură tu ceri și de la dracu-nvățătură. În numele lui Dumnezeu, dar cu-ajutorul meu, în marile și neuitatele sinoade din orice întrebări schiloade ai stors un bob de-nțelepciune. Dar vezi, acum mi-e greu să-ți dau răspuns. Cînd eu-s în joc, îmi place să păstrez misterul; de vrei însă dogmaticei să-i faci un epilog, iată: tocmai sosi la judecată un biet întîrziat. E duhul unui pustnic, vine fără trup, cît a trăit și l-a urît atît de mult că la-nviere nu l-a mai găsit. Ce crezi – maestre nentrecut? TEOLOGUL Mă văd stîngaci. Nici hotărîrile din Laudiceea n-au prevăzut această întîmplare. Dar meșteșugul mi-l ascut: Păcatul e un rod de-al lutului, de aceea cred că nimenea nu-l poate judeca fără de haina lui de lut. LUCIFER Cînd e vorba de osînde Nu-ndrăznesc cu doctorii angelici să discut. Către Pustnic: Nenorocite duh, rămîne deci să te întorci pe urgisitul bulgăr de pămînt, să-ți cauți moaștele de sfînt și toate oasele uitate. De vrei poți încerca și-n altă parte: Știu eu? – pe alte stele – și prin alte zodii. A racului pe cît se poate. Spiritul Pustnicului pleacă. LUCIFER singur De cîte ori priveam această ordine divină și lumea văduvă de cel din urmă strop de minte, aș fi voit în fața Celui Veșnic blînd să mă ridic în arătarea mea de șarpe fără vină – și îmbiindu-i mărul cunoștinței umilit să-i zic: Nu ți-ar strica, Înalt-Prea-Sfinte, Să guști din el și Tu un pic. |
Index
|
||||||||
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | |||||||||
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik