„Ce n-ar da un mort în groapă pentr-un răsărit de lună!”
Ai zis tu, și eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duși de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

„Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază”
Ce din lună se coboară și pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Și că-n pieptul său viața cu căldură să răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa liniște eternă, pacea lui nestrămutată
Pentr-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipă de iubire din viața de-altă-dată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Și în locul ei amarul și pustiul ne rămâne;
Ah! și ca să porți povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăști de azi pe mâne;

......................................................................................

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa liniște eternă, eu aș da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.



16 iunie 1889