de jos
te-ai ridicat drept, pietros, viforos,
pentru moti,
pentru cei săraci si goi, pentru toti...
si-ai despicat în două istoria,
tăran de cremene
cum n'a fost altul să-ti semene,
Horia!...
te-ai desprins aspru din gloată,
cu-obraji supti,
cu ochi crunti,
să lupti
să 'nfrunti
din sălbatecii-ti munti:
ostile craiului, temnită, roată...
vrut-ai să spinteci pe munti, pe văi,
largi, netede, slobode căi
pentru-ai tăi
cei mâncati de străini, despuiati
de biruri, de sbiri,
de rele-orânduiri...
si uitati
de regi si'mpărati...
pân'la Bălgrad pe roată,
uimind călăi, nemesi, gloată,
ti-a bătut neschimbat sub tundra săracă
aceeasi mare, ne'nfricată inimă romano-dacă...
duhul trăeste încă treaz în munti
si va trăi dârz cât vor domni peste moti
sbiri crunti
si miselnici despoti...
urias domn
pe-al adâncurilor noastre sfâsiat somn,
pe-al răzmeritelor rosu praznic, -
mai rosi-vei oare vreodat, năpraznic,
acestui neam, viata si istoria, -
tu,
munte
al vrerilor noastre celor mai crunte.
Horia?!...