Îmbătrâniți sihaștrii în păduri,
Blana de lup li s-a lipit de trup,
Părul le țese ochii,
Le astupă urechile
Și-n bărbile-ncâlcite albinele-și fac stup.
Ei nu-și aduc aminte de ce-au venit aici
Și nu mai știu de mult cuvântul
Pe care trebuiau să-l strige lumii.
Din când în când, în chip de vultur,
Li se trimite semn de voia cerească,
Dar bătrânii se joacă împletind în penele păsării flori
Și Dumnezeu mâniat nu înțelege
Că ei au uitat să urască.