ÃŽn fusta ei de chiparoase
veni la fierărie luna.
Copilul o privește lung,
Copilul stă privind-o-ntruna.
În aerul tremurător
luna brațele își mișcă
ivindu-și, lubrică și pură,
sânii ei tari de cositor.
Fugi tu, lună, lună, lună.
Dacă vor veni țiganii
din inima ta vor face
salbe și inele albe.
Lasă-mă să joc, copile.
Când țiganii au să vină
te-or gasi pe nicovală
cu ochii-nchiși, fără lumină.
Fugi tu, lună, lună, lună !
Le-aud caii ca un zvon.
Nu-mi călca, copile, lasă-mi
albul meu de amidon.

Sosea-n goană călărețul
bătând surd toba câmpiei.
Are ochii-nchiși copilul
înlăuntrul fierăriei

Prin livada de măslini,
bronz și vis, veneau țiganii.
Capetele ridicate,
ochii-ntredeschiși și-i țin.

Cum mai cântă cucuveaua,
ay, cum cântă ea în pom !
Lunecă, de mână, luna
peste cer c-un pui de om.

Plâng țiganii-n fierărie
plâns cu țipăt, hohotit.
Vântul priveghează, vântul
în priveghi a-ncremenit