|
Biographie Elio Pagliarani
S-a născut la Viserba (Rimini) la 25 mai 1927. A urmat facultatea de științe politice la Padova, a lucrat ca funcționar într-o firmă de import-export din Milano, apoi în învățământul mediu, a fost redactor la cotidianul „Avanti”, iar în prezent trăiește la Roma, fiind consultant editorial. A colaborat la diverse reviste, a făcut cronică teatrală la ziarul „Paese sera”. A fost directorul revistei „Periodo ipotetico”. Este component important al mișcării poetice inaugurate de Giuliani cu I Novissimi și a făcut parte din „gruppo 63”. Prima sa plachetă de versuri este Cronache e altre poesie (Schwarz, Milano, 1954) apoi vor urma: Inventario privato (1959); La ragazza Carla (Einaudi, 1960); La ragazza Carla e altre poesie (1962); Lezione di fisica (Scheiwiller, 1964); Lezione di fisica e Fecaloro (Feltrinelli, 1968); Rosso corpo lingua oro pope-papa scienza. Doppio trittico di Nandi (Cooperativa Scrittori, Roma, 1977). În 1966 a publicat antologia Manuale di poesia sperimentale împreună cu Guido Guglielmi iar în 1972 un volum de critică teatrală sub titlul Il fiato dello septtatore (Marsilio, Padova). De asemeni, împreună cu Walter Pedullà a îngrijit antologia I maestri del racconto italiano (Rizzoli, Milano, 1964).
Pagliarani a reușit să practice o poezie programatică (ilustrând imperativul „reducerii eului”), prin introducerea unui subiect narant („la ragazza Carla”) ce descrie prozaic o panoramă (specifică perspectivei ei de dactilografă) a orașului (Milano) fără nici o preocupare de transcendere a cadrului; s-a observat că, în versurile sale, peisajul urban este mai viu descris decât viermuiala umană ce-l populează. Registrul lingvistic este cel mai de jos cu putință, conform ideii că nu există un cod privilegiat al poeziei și că se poate scrie fără nici o atenție către scriitură, repere ce fuseseră respectate de toate poeticile anterioare, până a deveni canoane sacrosancte. Pagliarani verbalizează realul, calculându-și atent mijloacele (prin refuzul, de exemplu, oricărei analogii metaforice) și ajungând la un anumit timp de realism al discursului ce va fi apoi achiziționat de poezia mai tânără într-un experimentalism asumat, mai controlat din punct de vedere liric.
(extras din Marin Mincu, Poeți italieni din secolul XX, Ed. C.R., Buc., 1988, p. 450)
|
Empfohlene Texte
