|
Biographie Alexandru Jebeleanu
Alexandru Jebeleanu (7 octombrie 1923, Șipet, județul Timiș - 28 aprilie 1996, Timișoara) este un poet. Este fiul Emiliei (născută Sârbu) și al lui Alexandru Jebeleanu. A fost timp de un semestru student al Facultății de Agronomie din Timișoara, dar a renunțat, înscriindu-se, tot aici, la Facultatea de Filologie, unde și-a luat licența în 1959. A funcționat ca redactor-șef la revista „Scrisul bănățean", devenită „Orizont" (1949-1971), apoi ca șef de redacție la Editura Facla din Timișoara (1971-1986). Debutează cu poezia Cădere nouă în „Universul literar" (1941). Colaborează, în continuare, la „Vremea", „Luceafărul", „Vestul", „România literară", „Viața românească" etc. Secretar al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor de la înființare (1948) până în 1969, Jebeleanu constituie un reper al vieții literare bănățene, fiind unul dintre animatorii săi.
Opera literară
• Oglinzi sonore (volum colectiv), Timișoara, 1945;
• Certitudini, București, 1958;
• Frumuseți simple, București, 1962;
• Nostalgii solare, București, 1965;
• Divagații și simetrii, București, 1969;
• Transparențe, București, 1972;
• Peregrinări terestre, Timișoara, 1975;
• Surâsul Meduzei, Timișoara, 1979;
• Forma clară a inimii, București, 1982;
• Viziunile lui Narcis, București, 1985;
• Linia azură a lucrurilor, prefață de Emil Manu, Timișoara, 1986;
• Arhitecturi de cristal, Timișoara, 1989;
• Magnolii de octombrie, Timișoara, 1994.
Prezența lui Jebeleanu, alături de Pavel Bellu, Petru Vintilă și Petru Sfetca, în culegerea alcătuită de Virgil Birou în 1944 (Poezia nouă bănățeană), care a fost receptată ca un adevărat act de naștere al „generației estetice" a literaturii din zonă, marchează desprinderea polemică de modalitățile lirice ale epocii. S-a manifestat ca un poet egal cu sine, cultivând modele, teme, aspirații ce nu au trădat niciodată sensul armonios al existenței. Dominantele tematice ale liricii lui sunt erosul și bucolicul. O întreagă figurație clasicizantă (Pan, Narcis, Elena, nimfe, fauni) însoțește aceste scenarii, transpuse într-o poezie elaborată în respectul formei. Rigoarea prozodică spre care poetul aspiră îl face să opteze pentru sonet sau alte forme fixe. Temperament stenic, Jebeleanu este un poet al afirmațiilor constructive, al optimismului solar.
|
Empfohlene Texte
