|
Biographie Mircea Popovici
Mircea Popovici (n. 21 aprilie 1923, București) a fost unul dintre primii poeți din grupul literar “Albatros” și din mișcarea bucureșteană postavangardistă a deceniului al cincilea din secolul XX.
"A frecventat, la indemnul prietenului sau Constant Tonegaru, cenaclul "Sburatorul" al lui E. Lovinescu, unde a citit in citeva rinduri. Lupta apoi in cel de al doilea razboi, ca ofiter. Debutul este inlesnit de premiul pe care i-l acorda, lui si lui Geo Dumitrescu, Fundatia "Regele Mihai I". Nu-i de colo, daca tinem cont ca din juriu faceau parte Tudor Vianu, Perpessicius, Camil Petrescu, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Ion Biberi si Petru Comarnescu. Cartea, aparuta in 1946, s-a numit Izobare si l-a inscris pe Mircea Popovici printre reprezentantii generatiei care ulterior a fost numita "a razboiului". Alaturi de Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Mihail Crama, Ben Corlaciu si de alti scriitori grupati in jurul revistei "Albatros", el a adus un spor de ironica relaxare a lirismului de la mijlocul veacului trecut, fandind benefic intre virulenta avangardista, inca neimblinzita, si clementa, semantica macar, a discursului. Poezia din acest prim volum se remarca printr-un ton relaxat, chiar daca fondul ei este unul apasator: avind constiinta ca este o victima a secolului, poetul adopta totusi, ca masca, badineria, bonomia chiar, iar ironia condimenteaza textele cu nota unei impacari cu sine si cu lumea. Una peste alta, numele lui Mircea Popovici este de gasit in majoritatea studiilor care iau in catare acel tulbure interval de cumpana al anilor '45-'48.
Ce s-a intimplat ulterior? Un lucru iesit din comun: poetul a amutit vreme de 41 de ani. A mai aparut cu un volum de poezie (Licente emotive) abia in 1987. Record absolut, probabil. Intre timp, a mai publicat sporadic, fara sa-l preocupe cariera sa literara. L-am intrebat odata cum se explica aceasta retragere. Mi-a raspuns sec. "Ei, ca sa publici, trebuia sa maninci rahat, draga!". Intr-un interviu, ii marturiseste lui Constantin Coroiu altceva: "Ma absorbea meseria mea de inginer proiectant, care nu prea mi-a lasat timp liber". Dar nu uita sa adauge, referindu-se la el si la colegii lui de generatie: "Noi n-am lingusit si n-am dus galosii nimanui!". Altfel, modestia pe care o afiseaza nu este trucata, omul e foarte multumit cu cit a reusit sa scrie (5 volume de poezii, dintre care primul in 1946, celelalte dupa 1987): "Mi se pare ca Ion Popa (sa fie vorba de Marian Popa? - n.m.) sau chiar Geo Dumitrescu au scris ca noi am pregatit o noua viziune poetica. Mie imi vine sa rid ca la asta as fi contribuit si eu". Ii vine sau nu sa rida, dar lucrurile exact asa stau. Ceva din tonul colocvial al poeziei din Izobare, precum si al celei din Plantatii sau Libertatea de a trage cu pusca se simte la lectura unei falange a poeziei optzecistilor."
Debut literar în revista Kalende editia a doua 1944, si Caiete de Poezie, a revistei Fundatiile Regale
Cărti publicate
- Izobare, Ed. Fundațiilor Regale pt. lit. și artă, 1946
- Licențe emotive, Ed. Junimea, Iasi, 1987
- Poezii (Contrapunct, Tempera, Mișcarea inocentă), Ed. Cartea Românească, 1988
- Paleta de amurg, Ed. Junimea, 1991
- General Museum, Ed. Cronica, 2001
- Izobare, editia a doua, Ed. Alfa, Iasi, 2005
- Variațiuni rococo, Ed. Alfa, Iasi, 2008
- Cabinetul de stampe, Ed. Alfa, Iasi, 2009
Premii, distinctii, afilieri s.a..
- Premiul I al Fundatiilor Regale dedicat scriitorilor tineri 1946
- Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Iasi, pentru volumul Paleta de amurg, 1991
- Participant activ la redactarea operei lui Liviu Rebreanu
- Membru al US din 1946 când se numea Societatea scriitorilor Români.
- Veteran de război cu însemne onorifice si decoratii
|
Empfohlene Texte
