cu gest reflex trag jaluzelele
/unii oameni spun că moartea vine întotdeauna cu trenul de seară /
de parcă s-ar întâmpla o singură zi aceeași la nesfârșit
/unii oameni spun că suntem cu toții doar un trup uriaș al Dumnezeului nostru tăcut/
dacă închid ochii lumea devine cuvânt și din cuvânt mă nasc eu de fiecare dată aceeași de fiecare dată la fel
/unii oamenii spun că trebuie să taci ani la rând ca să poți rosti apoi un cuvânt esențial/

..................................................................................................

dragă Mutti
la mine e seară la tine târziu sau devreme
oricum
nu e dimineață sfârșitul lumii nu s-a anunțat nici astăzi la televizor
poemul acesta e deci
inutil

mâinile mele tac sunt supărate
nu mai au cum odihni stângaci pe umărul tău
la iarnă le voi cumpăra mănuși lungi până la coate și un manșon
până atunci râd tâmp mult și dezgustător
din hohotul meu se va ridica un munte
ce va zvâcni spre cer cu siguranța pe care eu o aveam la naștere
știam că vin doar pentru a-ți scrie aceste scrisori cu virgule mute

mâinile mele sunt supărate
cuvinte nu mai găsesc să le mângâi
nici nu vor
ele așteaptă trenul de seară
și nu mai e nimeni și nimic să le apere acum

.................................................




ascultă poezia în lectura autoarei