Îmi iau adio din privire,
Cãci gura nu-l poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mã-ntorc sã le gãsesc pustii.

Ce tristã e fãgãduinþa
Chiar credincioasei amintiri!
Þi-i rece mâna, iar fiinþa
Încremenitã-n reci simþiri.

Barem o caldã sãrutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucurã o floare
Culeasã-n Martele-nnorat.

Dar vai, vreo orhidee rarã
Sã þi-o culeg eu nu mai ºtiu;
Când pentru tine-i primãvarã,
La mine-i toamnã, ºi-i târziu.